Sunt Ra. Vă salut în iubirea și în lumina Unicului, Infinitului Creator. Începem comunicarea.

Puteți mai întâi da, vă rog, informații despre condiția instrumentului?

Sunt Ra. Este neschimbată de la sesiunea trecută, cu excepția energiei vitale, care a crescut puțin.

Mulțumesc. Instrumentul întreabă dacă este o problemă cu jeturile de apă, deoarece se simte amețită după fiecare tratament. Poate Ra comenta pe marginea acestui fenomen?

Sunt Ra. Putem comenta.

Vă rog, comentați?

Sunt Ra. Precum am remarcat anterior, instrumentul are o predilecție în a încerca să își depășească limitele. Dacă cineva analizează timp/spațiul, sau aspectul metafizic al încarnării, aceasta este o metodă îndrăzneață și eficientă de folosire a catalizatorului, deoarece voința este constat întărită. Și, în plus, dacă limitele sunt depășite, în serviciul altora, polarizarea este mult mai eficientă.

Însă noi înțelegem îndoiala, ca să spunem așa, despre porțiunea spațiu/timp a experienței încarnării, și, în acest cadru, vom cere din nou instrumentului să considere valoarea martiriului. Instrumentul poate să își examineze reacțiile legate de masajul cu apă. Va găsi o corelare între aceste reacții, și o altă activitate.

Trebuie să treacă cel puțin trei ore, dacă nu chiar patru ore, între exercițiile aerobice și masajul cu jeturi de apă. Umblatul trebuie terminat cu cel puțin 40 de minute înainte de masajul cu jeturi de apă, dar am prefera să existe chiar 80 de minute între umblat și ședința de masaj.

Este adevărat că o activitate magică, a încurajat amețeala simțită de instrument. Însă, sursa amețelii este, în cea mai mare parte, determinarea instrumentului de a rămâne în apa pentru masaj, mai mult decât perioada spațiu/timp programată, astfel, depășindu-și limitele fizice.

Mă simt obligat să adresez întrebarea următoare, întrucâtva mai neimportantă, la cererea Colonelului Stevens. De asemenea, pentru edificarea mea personală, aș dori să înțeleg mai bine efectul carantinei asupra Liberului Arbitru. Poate Ra explica scopul așa numitului contact al lui Billy Meier, în Elveția, cu entitatea din Pleiade, numită Semjase?

Sunt Ra. Nu stă în obiceiul nostru să judecăm valoarea unui contact, de origine metafizică. Contactul amintit de cel care adresează întrebările, nu poate fi confirmat ca un contact pur al Confederației. Totuși, noi credem că există un anumit material pozitiv, în transcrierea luată pe durata contactului. Deoarece am vorbit în sesiunile trecute 1 de contacte având ambele polarități, nu vom repeta, ci vom sublinia că toată comunicarea este cu Unicul, Infinitul Creator.

Este permis să oferim această informație colonelului Stevens?

Sunt Ra. Informația este o confirmare a ideilor deja existente. Prin urmare, oferim permisia.

Mulțumesc. Continuând cu Tarotul, aș dori să fac o observație suplimentară, în ceea ce privește Cartea Numărul Șase, în legătură cu brațele bărbatului, încrucișate. Dacă femeia din dreapta l-ar trage de mâna stângă, acesta și-ar întoarce întregul corp spre dreapta, și dacă femeia din stânga, l-ar trage de mâna dreaptă, el și-ar întoarce întregul corp spre stânga. Aceasta este interpretarea mea despre înțelesul brațelor încrucișate. Transformarea apare, în acest caz, bazat pe partea din care este atras, care va avea tendința de a întoarce entitatea spre calea din stânga, sau spre cea din dreapta. Poate Ra comenta pe marginea acestei observații?

Sunt Ra. Vom comenta. Conceptul de atracție către polaritatea mentală, poate fi bine examinat prin prisma a ceea ce studentul deja a învățat, referitor la natura conștientului, exemplificat de bărbat, și inconștientului, exemplificat de femeie. Într-adevăr, mintea profundă, atât prostituată, cât și virgină, invită, și așteaptă, să se ajungă la ele.

Atunci, în această imagine a Transformării Minții, fiecare dintre femei arată direcția în care doresc să meargă, dar nu sunt capabile să se miște, și nici nu încearcă să facă acest lucru. Sunt în repaus.

Entitatea conștientă le ține pe ambele femei de mână, și se întoarce într-o direcție sau alta, înainte și înapoi, oscilând într-o direcție, apoi în cealaltă, și nereușind să împlinească transformarea. Pentru ca Transformarea Minții să aibă loc, unul din cele două principii care guvernează utilizarea minții profunde, trebuie abandonat.

Trebuie remarcat faptul că forma triunghiulară, formată de umeri și coatele încrucișate ale conștiinței, este o formă geometrică care trebuie asociată cu transformarea. Într-adevăr, vei vedea această formă repetată încă de două ori în imagine, fiecare repetare adăugând propriile bogății, la impactul acestui complex de concepte.

Mulțumesc. Ne vom întoarce, probabil la această carte, în sesiunea următoare, cu mai multe observații, după ce vom reflecta la comentariile lui Ra. Pentru a folosi timpul eficient, la acest moment voi face câteva observații, referitoare la Cartea Numărul Șapte.

În primul rând, voalul între mintea conștientă și cea inconștientă este eliminat. Voalul, presupun, este perdeaua de la partea de sus a imaginii, și este ridicată. Chiar dacă voalul a fost eliminat, percepția Inteligenței Infinite este încă influențată de credința și mijloacele celui care caută. Poate Ra comenta pe marginea acestor observații?

Sunt Ra. Pentru cineva observând voalul din imaginea Marii Căi a Minții, ar fi, poate util, să îl abordeze din prisma mediului înconjurător. Marea Cale a Minții, a Corpului sau a Spiritului, este menită să pună în evidență mediul în care se află mintea, corpul sau spiritul.

Astfel, voalul este înălțat, întrucâtva, dar nu complet, deoarece munca minții și transformarea ei, implică ridicarea progresivă a marelui voal, între mințile conștientă și cea profundă. Succesul complet al acestei încercări, nu este, în mod obișnuit, o porțiune a muncii de a treia densitate, și, mai ales, a proceselor mentale de a treia densitate.

Faptul că voalul este ridicat mai sus în partea dreaptă, indică faptul că inițiatul, care alege polaritatea pozitivă, va avea mai mare succes în străpungerea voalului. Poate Ra comenta pe marginea observației?

Sunt Ra. Această afirmație este adevărată, dacă cel care întreabă realizează că este vorba doar de succes potențial. Într-adevăr, experiența voastră de a treia densitate este inclinată, astfel încât orientarea pozitivă are ajutor mai mult decât cea negativă.

Întrucât Ra a declarat, în ultima ședință, că limita punctului de vedere este sursa tuturor distorsiunilor, mi s-ar părea că însăși natura distorsiunilor, cauzate de serviciul sinelui, care creează calea din stânga, este o funcție a voalului. Prin urmare, s-ar putea să depindă, cel puțin în parte, de menținerea parțială a voalului. Are sens ce spun?

Sunt Ra. Există o oarecare logică în cele spuse.

Polaritățile sunt, ambele, dependente de limita punctului de vedere. Însă, polaritatea negativă depinde mai mult de separarea iluzorie între sine și celelalte complexe minte/corp/spirit. Polaritatea pozitivă încearcă să vadă, dincolo de iluzie, Creatorul, în fiecare complex minte/corp/spirit, dar în cea mai mare parte se preocupă cu acțiuni și gânduri îndreptate spre alți-sine, pentru a putea fi de serviciu.

Această atitudine, în sine, este plină de concepte caracteristice iluziei voastre de a treia densitate.

Coroana de trei stele, bănuim că reprezintă balansarea minții, corpului și spiritului. Este corect?

Sunt Ra. Acel obiect este de origine astrologică, și interpretarea primită este întrucâtva confuză. Avem de-a face, în această imagine, cu mediu mental. Este, poate, mai bine să eliminați coroana de stele din imagine.

Micile entități, alb și negru (sau roșu), s-au schimbat, astfel încât acum par a fi sfinxuri, care presupunem că simbolizează catalizatorul stăpânit.

Presupun că acționează ca puterea care pune în mișcare carul din imagine, astfel încât, acest control asupra catalizatorului, permite minții, în transformarea sa, să devină mobilă, spre deosebire de mintea de dinainte de controlul catalizatorului, care era blocată în iluzie.

Sunt Ra. În primul rând, cerem studentului să nu considere Marea Cale a Minții, o culminare a unei serii de șapte activități, sau funcții, ci ca pe o mult mai clar delimitată imagine a mediului, în care mintea, corpul sau spiritul funcționează. Prin urmare, creaturile cu caracter cultural, numite sfinxuri, nu indică control sau catalizator.

A doua presupunere, că plasarea creaturilor ca și modalități de tracțiune a carului minții, are mult mai multă valoare. Complexul mental și mental/emoțional se maturizează, se deplasează și se transformă, în timp.

Iată semnalul de patruzeci și cinci de minute. Sugerează Ra terminarea sesiunii, considerând condiția instrumentului?

Sunt Ra. Informația pertinentă a acestei întrebări, a fost discutată anterior 2. Alegerea timpului de terminare a sesiunii este în întregime decizia celui care întreabă, până în momentul în care observăm că instrumentul începe să folosească propriile energii vitale, datorită terminării energiei fizice native. Instrumentul rămâne, ca întotdeauna, deschis.

În acest caz voi, mai pune doar o întrebare, care are de-a face cu sabia și sceptrul. Se pare că sabia reprezintă puterea inițiatului negativ, pentru controlul altor-sine, iar sceptrul indică puterea inițiatului pozitiv, operand în unitatea minții, corpului și spiritului. Însă, ele par să fie în mâinile opuse, decât aș fi așteptat. Poate Ra comenta pe marginea acestei observații?

Sunt Ra. Simbolurile au origine astrologică. Prin urmare, aceste forme pot fi eliminate din imagine.

Vom remarca că există un mediu spiritual, care controlează și protejează mediul minții.

Putem remarca, în continuare, că inițiatul polarizat negativ, va încerca să modeleze acea legătură pentru propria utilizare, în timp ce entitatea polarizată pozitiv, poate oferi ceea ce este exemplificat de sabia astrologică, adică lumină și adevăr.

Există alte două obiecte, sau simboluri, mai potrivite decât cele două din imagine, pe care entitatea din Cartea Numărul Șapte ar putea să le țină în mâini?

Sunt Ra. Lăsăm această considerație pe seama voastră, o, studentule, și vom comenta pe marginea observațiilor făcute.

Putem face ceva pentru a mări confortul instrumentului, și pentru a îmbunătăți contactul?

Sunt Ra. Totul este bine. Accesoriile sunt plasate cu foarte multă grijă. Aliniamentul este bun. Mulțumim acestui grup harnic. Există o mult mai mare înclinare spre armonie, la acest moment, și ne alăturăm vouă, în prețuire și mulțumire. Cea mai mare binefacere pentru îmbunătățirea contactului, este armonia grupului de suport.

Sunt Ra. Vă lăsăm acum prieteni în iubirea și lumina Unicului Infinitului Creator. Bucurați-vă, prin urmare, în puterea și pacea Unicului, Infinitului Creator. Adonai.


  1. Discutat extensiv în sesiunile trecute. Pentru a găsi lista completă vezi „Contacte Mixte“ în indexul de sfârșit. 

  2. Discutată în #98.15–16 și #99.9