Sunt Ra. Vă salut în iubirea și în lumina Unicului Infinitului Creator. Începem comunicarea.

Poți da, te rog, condiția instrumentului?

Sunt Ra. Valorile arată o redresare, întrucâtva, a energiei vitale, față de sesiunea anterioară, dar ele indică, încă, un deficit energetic major.

Instrumentul ar dori să știe care este durata activităților de aerobic, umblat și masaj cu jet de apă, pentru cea mai bună condiție, la acest timp?

Sunt Ra. Vom răspunde în două feluri:

În primul rând, vom vorbi la mod general, care se potrivește instrumentului până la un punct. Fiecare formă de exercițiu, este făcută la un nivel satisfăcător, dacă este făcută de trei sau patru ori pe săptămână. Cantitatea totală de exercițiu, însumată, trebuie să fie de aproximativ o oră pe zi.

Acum vom răspunde în al doilea fel, referindu-ne în acest răspuns la o condiție dublă a undei galbene, legată de problemele fizice, și de probleme mentale. Masajul cu jeturi de apă trebuie făcut, în acest caz, de patru sau cinci ori pe săptămână. Umblatul și exercițiul fizic trebuie făcut atât cât este dorit de entitate. Totalul acestor activități, nu trebuie să depășească 90 de minute pe zi.

Corpul fizic de undă galbenă se confruntă cu, ceea ce se cheamă, schimbări lupoide în țesutul muscular și în anumite organe. Exercițiul recâștigă tăria musculară pierdută. În anumite privințe umblatul este un exercițiu mai potrivit datorită apropierii entității de creaturile de a doua densitate, în particular copacii.

Exercițiul aerobic în interiorul casei, nu oferă această oportunitate de apropiere de natură, ci oferă în schimb apropierea de creații ale complexelor minte/corp/spirit. Aceste creații nu hrănesc nevoile mental/emoționale ale acestei entități, deși acest tip de exercițiu, produce aceleași rezultate fizice. Exercițiul din interiorul casei, satisface mai mult o nevoie mental/emoțională a instrumentului pentru dans. 1

Sugerăm ca grupul de suport să încurajeze orice exercițiu, care se încadrează în limitele de timp corespunzând capacitații fizice ale complexului corp.

Acesta este felul în care trebuie abordate problemele fizice: pentru a echilibra o problemă, cineva trebuie, mai întâi, să o accentueze. Astfel, oboseala extremă a corpului, poate produce, dacă este motivată corect, o întărire a corpului fizic, la care punct se poate reduce durata de exercițiu zilnică.

Instrumentul a realizat că folosirea voinței ei, fără bucurie și credință, constituie martiriu, și reprezintă o folosire lipsită de înțelepciune a acestei voințe. Poate Ra comenta în această privință?

Sunt Ra. Suntem mulțumiți că entitatea a chibzuit la aceste aspecte.

Este sănătos pentru instrument să fie mai puțin predispusă spre martiriu, și mai concentrată pe aspectele promițătoare ale experienței. Entitatea, înzestrată cu gândire puternică, trebuie să acționeze cu putere similară, deoarece, dacă va acționa fără convingere, va pierde ceea ce are. Modul de manifestare a tăriei mentale este un aspect, la care instrumentul trebuie să reflecteze, cu multă atenție.

În plus vom remarca că echilibrarea, care, în cazul acestei entități, este îndeplinită cel mai bine în analiză sau contemplare tăcută, va fi întărită prin tăcerea manifestată, și fără activități de rutină. Nu vom recomanda nimic, pe lângă programarea unei perioade zilnice de timp liber, și sperăm că ea va descoperi adevărurile fundamentale ale acestor probleme.

Este ceva, în plus, prin care am putea ajuta instrumentul, cu problemele spasmelor la stomac și spate?

Sunt Ra. Ajutorul cel mai mare este deja oferit din plin. Este util ca instrumentul să se abțină de la alimentele prăjite în ulei. Armonia grupului este de ajutor.

Spasmele vor dispărea, după ce entitatea va lucra asupra centrului energetic de undă indigo, urmând recomandările oferite ca răspuns la o întrebare dintr-o sesiune trecută. 2

Este recomandată abținerea totală din depășirea limitărilor fizice, care deja se întâmplă pe durată prea mare. Infecția rămâne activă, iar simptomele sunt mult mai puțin tratabile cu medicamente, datorită faptului că entitatea a acceptat catalizatorul.

Poți spune care este problema cu ochii lui Gandalf? 3

Sunt Ra. Cel numit Gandalf se apropie de sfârșitul încarnării. Vederea i se întunecă, iar membrana apoasă a globului ocular devine vâscoasă. Aceasta nu este o circumstanță confortabilă, dar este una care nu creează entității un disconfort real.

Putem face ceva pentru a îi ușura situația?

Sunt Ra. Există un curs terapeutic care ar ajuta situația. Însă nu recomandăm acest tratament, deoarece condiția în sine este mai benignă decât tratamentul necesar.

Nu înțeleg, poți explica ce ai vrut să spui?

Sunt Ra. Un doctor de tradiție alopată vă va oferi picături pentru ochi. Pisica va găsi experiența de a fi ținută strâns, când îi sunt administrate picăturile, mai neconfortabilă decât disconfortul pe care îl simte acum, disconfort pe care îl ignoră, pe moment, în întregime.

Poate pisica vedea, cât de cât?

Sunt Ra. Da.

Va pierde pisica vederea în viitorul apropiat, sau este ea aproape de moarte?

Sunt Ra. Cel numit Gandalf nu își va pierde vederea, sau viața, după toate posibilitățile/probabilitățile, pentru încă aproximativ trei sau patru anotimpuri.

Îmi pare rău pentru condiția pisicii, și doresc foarte mult să o ajut. Poate Ra sugera ceva, ce am putea face, să îl ajutăm pe Gandalf?

Sunt Ra. Da.

Ce se poate face?

Sunt Ra. În primul rând, vom sugera că vârtejurile de posibilitate/probabilitate includ câteva, în care entitatea Gandalf va avea o încarnare îndelungată.

În al doilea rând, sugerăm că această entitate poate absolvi în a treia densitate, dacă dorește. De asemenea, ar putea alege să se reîncarneze în a doua densitate, pentru a fi cu cei pe care îi iubește.

În al treilea rând, cea numită Betty are mijloace pentru a spori confortul entității.

Poți spune cine este Betty? Nu cred că o cunosc. Ce va face Betty?

Sunt Ra. Cea numită Carla cunoaște această informație.

Sunt îngrijorat despre posibilitatea mutării. Dacă ne vom muta, va fi dificil pentru Gandalf să își găsească drumul prin casa nouă, cu vederea atât de slăbită. Este el capabil să vadă destul, pentru a se descurca într-un mediu nou?

Sunt Ra. Vederea nu este prea bună, dar este aproape acomodat, printr-un foarte ascuțit simț al mirosului, și un auz foarte bun. Deoarece cei cu care locuiește și mobilierul sunt familiare, un mediu nou va deveni acceptabil, pentru pisică, într-un spațiu/timp foarte scurt.

Am putea administra picăturile, fără a îl face pe Gandalf să se simtă ținut strâns? Există vreo metodă să facem acest lucru?

Sunt Ra. Foarte improbabil.

Există vreo altă cale să îl ajutăm, prin ameliorarea vederii?

Sunt Ra. Nu.

Care este motivul metafizic pentru pierderea vederii? Ce a cauzat această boală?

Sunt Ra. Componenta metafizică este nesemnificativă. Acesta este catalizatorul corespunzător, asociat cu vârsta înaintată, sau bătrânețea.

Dacă picăturile menționate ar ajuta vederea, cât de mult ar ajuta-o dacă, totuși, ar fi administrate?

Sunt Ra. Pe perioada aplicării, vederea s-ar îmbunătăți cu 20-30%. Regiunea ochilor ar fi mai puțin tensionată. În schimbul acestei îmbunătățiri a vederii va crește rapid rigiditatea de mișcare, astfel că ținerea nemișcată a pisicii pe durata tratamentului ar fi foarte neconfortabilă pentru ea.

Deci Ra consideră că beneficiile rezultate din aplicarea picăturilor, nu contrabalansează disconfortul rezultat pe durata aplicării. Poate fi pisica anesteziată pe durata aplicării picăturilor, astfel încât ea să nu simtă disconfort?

Sunt Ra. Răul produs de anestezicul alopatic, în complexul corp al acestei entități recoltabile, este mult mai mare decât cel cauzat de ținerea ei nemascată, pe durata administrării picăturilor.

Îmi pare rău că insist atât pe acest subiect, dar speram, foarte mult, să găsesc o cale de a îl ajuta pe Gandalf. Presupun că Ra sugerează să lăsăm lucrurile așa cum sunt.

Câte picături ar trebui aplicate, în mare, pentru a îmbunătăți puțin situația?

Sunt Ra. Cam între 40 și 60.

40 și 60, pe zi? O aplicare?

Sunt Ra. Vă rog suflați pentru pieptul instrumentului.

[Acest lucru a fost făcut după cum a fost cerut]

Este satisfăcător?

Sunt Ra. Da.

Am întrebat dacă picăturile trebuie aplicate o dată pe zi?

Sunt Ra. Depinde de medicul alopat care le prescrie.

Care este numele picăturilor?

Sunt Ra. Ne este dificil. Nu vom răspunde la această întrebare.

Îmi pare rău că insist asupra acestui punct. Sunt îngrijorat pentru pisică, și înțeleg că Ra recomandă să nu folosim picăturile. Nu le vom folosi. Am dorit doar să înțeleg ce puteam face, dar nu vom face, pentru a ajuta condiția ochilor.

Voi încheia discuția, întrebând dacă Ra are orice altă recomandare legată de pisică?

Sunt Ra. Bucurați-vă de compania ei.

[Suspin]

Când am primit înapoi, de la editorul nostru, introducerea cărții, numită inițial Legea lui Unu, 4 în introducere Carla vorbește de încarnare, și, în acea secțiune, am descoperit o propoziție adăugată, care spune: „Deși la început a fost parte din învățăturile lui Isus, a fost eliminată din toate edițiile următoare, la ordinul Împărătesei“ Poate Ra comenta despre sursa acestei fraze, adaogate la introducerea scrisă de noi?

Sunt Ra. Acest eveniment este de tipul întâmplărilor interesante subiectiv, condițiilor, circumstanțelor sau coincidentelor.

La acest moment, vom răspunde la o ultimă întrebare importantă.

Înainte de instalarea voalului uitării, presupun că nu a existat un plan arhetipic pentru procesul evolutiv. A fost lăsat în întregime la latitudinea Liberului Arbitru al entităților minte/corp/spirit, să evolueze în orice fel au dorit. Este corect?

Sunt Ra. Nu.

Sunt Ra. Vă lăsăm să apreciați circumstanțele marii iluzii în care ați ales să fiți actori. Noi suntem, de asemenea, actori pe această scenă. Scena se schimbă. Luminile de scenă se aprind încă o dată. Și în marea iluzie, apoi în următoarea, apoi în toate celelalte care vor veni, există maiestoasa, permanenta prezență a Unicului, Infinitului Creator. Totul este bine. Nimic nu este, niciodată, pierdut. Bucurați-vă, prin urmare, în puterea și pacea Unicului Infinitului Creator.

Sunt Ra. Adonai.


  1. Nota traducătorului: În acest paragraf Ra încearcă să explice faptul că dansul este o plăcere a Carlei și este benefic sănătății ei. 

  2. Nota traducătorului: Ra se referă la răspunsurile oferite în #103.4-5

  3. Nota traducătorului: Gandalf era pisica cea mai bătrână grupului. 

  4. Pentru informații referitoare la setul de cinci cărți care au alcătuit ediția originară a materialului Ra vezi nota de la #84.6