Sunt Ra. Vă salut în iubirea și în lumina Infinitului Creator. Începem comunicarea.

Prima întrebare este dacă vreuna din schimbările făcute pentru instrument va afecta comunicarea instrumentului în vreun fel? Am pregătit bine locul?

Sunt Ra. Este corect.

Vrei să spui că totul este satisfăcător pentru continuarea comunicării?

Sunt Ra. Am intenționat să spunem că schimbările afectează comunicarea.

Ar fi bine să întrerupem această comunicare datorită schimbărilor, sau putem continua?

Sunt Ra. Puteți face cum doriți. Însă nu vom putea folosi acest instrument, la acest moment, fără aceste modificări.

Mulțumesc. Presupunând că este acceptabil să continuăm, suntem cu discuția în ultimii 3.000 de ani ai ciclului prezent, și mă întrebam dacă Legea lui Unu a fost făcută disponibilă, în formă scrisă sau vorbită, în acești ultimi 3.000 de ani, în formă completă, asemeni celei pe care o documentăm noi acum?

Sunt Ra. Nu există posibilitatea unei surse de informație complete pentru Legea lui Unu în această densitate. Însă anumite scrieri ajunse la voi, pe care le numiți „scrieri sfinte“, conțin porțiuni ale acestei legi.

Are Biblia, așa cum o știm, porțiuni ale acestei legi în conținut?

Sunt Ra. Este corect.

Poți clarifica dacă Vechiul Testament conține vreo parte a Legii lui Unu?

Sunt Ra. Este corect.

Care dintre cele două părți, Vechiul Testament sau Noul Testament, are o parte mai mare a Legii lui Unu în conținut?

Sunt Ra. Alegând din fiecare secțiune a Bibliei porțiunile care au de a face cu Legea lui Unu, conținutul este aproximativ egal. Însă așa numitul Vechi Testament are o mai mare cantitate de material influențat negativ în conținut.

Ai putea spune cam ce procentaj din Vechiul și Noul Testament este influențat de Grupul Orion?

Sunt Ra. Preferăm să lăsăm această informație la discreția celor care caută Legea lui Unu. Nu este în intenția noastră să judecăm. Asemenea afirmații ar putea fi interpretate de unii dintre cei care citesc acest material ca fiind critice. Noi doar putem sugera o foarte atentă citire și o asimilare interioară a conținutului. Informația va deveni evidentă.

Mulțumesc. Poți te rog face instrumentul să tușească?

[Carla tușește.]

Mulțumesc. Ați comunicat cu entități din populația de a treia densitate aflate în stare încarnată în trecutul recent?

Sunt Ra. Te rog clarifică înțelesul cuvântului „recent“, și a cuvântul „ați“.

A comunicat Ra cu cineva din populația acestei țări în ultimii 80 de ani?

Sunt Ra. Nu am comunicat.

A fost Legea lui Unu transmisă în ultimii 80 de ani, de orice altă sursă, la orice altă entitate din populație?

Sunt Ra. Legea lui Unu a fost foarte rar comunicată în ultimii 80 de ani deși au existat câteva cazuri.

Au fost multe comunicări cu a patra densitate, datorită apropierii recoltării în această densitate. Aceste comunicări au transmis Legea Iubirii și Înțelegerii Universale. Celelalte învățături sunt rezervate pentru cei a căror profunzime de înțelegere, dacă putem spune așa, caută și atrage asemenea informație.

A intensificat Confederația programul de ajutare a planetei Pământ, cândva târziu, în ultimul ciclu major? În conformitate cu data disponibilă, se pare că intensificarea s-a produs în special prin Revoluția Industrială. Ai putea explica motivele și atitudinea Confederației care au produs această intensificare? Există vreun alt motiv, în afara celui de a produce mai mult timp liber, în ultima sută de ani a acestui ciclu? Este acesta singurul motiv?

Sunt Ra. Acesta nu este singurul motiv. Cu aproximativ 200 de ani în urmă au început să apară un număr semnificativ de entități care se încarnau, după vechime, ca studenți (cu scopul de a învăța/preda), și nu ca profesori (cu scopul de a reducere deficiențele în învățarea/predarea celor mai puțin conștienți de acest proces). Acesta a fost un semnal pentru Confederație să permită stabilirea comunicării.

Rătăcitorii, asemeni vouă, care s-au încarnat, au început să se facă simțiți cam la acel moment, oferind în primul rând idei sau gânduri conținând conceptul Liberului Arbitru. Aceasta a fost premisa pentru Rătăcitorii următori, care au început să ofere informație de natură mai specifică. Gândul trebuia să vină înaintea acțiunii.

Poți te rog face instrumentul să tușească?

[Carla tușește.]

Mă întreb dacă cel numit Abraham Lincoln nu a fost cumva un Rătăcitor?

Sunt Ra. Nu este adevărat. Această persoană a fost o ființă normală de pe Pământ, care a decis să își părăsească vehiculul fizic și să permită unei entități să îl folosească permanent. Această metodă este relativ rară, comparată fiind cu metoda Rătăcitorilor.

Ar fi mai bine să consideri exemplele de încarnări a unor Rătăcitori, cum sunt cei numiți Thomas și Benjamin.

Presupun că vorbești de Thomas Edison și Benjamin Franklin?

Sunt Ra. Nu este adevărat. Intenția noastră a fost să dăm ca exemplu pe cel numit Thomas Jefferson. Celălalt nume este corect.

Mulțumesc. Ai putea spune de unde a venit entitatea care a folosit corpul lui Abraham Lincoln? Din ce densitate a venit el?

Sunt Ra. Entitatea fost de a patra densitate.

Presupun pozitivă?

Sunt Ra. Este corect.

A fost asasinarea lui influențată în vreun fel de Grupul Orion, sau de alte forțe negative?

Sunt Ra. Este corect.

Mulțumesc. În trecutul recent, de 30-40 de ani, fenomenul OZN a devenit cunoscut populației. Care a fost motivul originar (știu că au existat OZN-uri dea lungul istoriei), pentru care activitatea OZN a crescut în ultimii 40 de ani?

Sunt Ra. Informația pe care surse ale Confederației au oferit-o entității numite Albert Einstein, a fost pervertită, și ca atare au început să fie create instrumente de distrugere, un exemplu de acest fel fiind Proiectul Manhattan și produsul lui.

Informația oferită prin Rătăcitorul numit Nikola Tesla era de asemenea experimentată, cu potențial pentru distrugere: exemplu fiind așa numitul Experiment Philadelphia.

De aceea, am considerat necesar să intervenim, folosind formele-gând proprii în orice mod posibil, prin care Confederația să fie de serviciu echilibrării acestor deformări ale informației, care inițial a fost oferită pentru a ajuta planeta.

Atunci presupun că ați dorit să creați un aer de mister cu ajutorul fenomenului OZN, iar apoi ați trimis multe mesaje telepatice, care au putut fi, fie acceptate, fie respinse, după cerințele Legii lui Unu, astfel încât populația să înceapă să se gândească serios la consecințele acțiunilor lor. Este corect?

Sunt Ra. Este parțial corect. Există alte servicii pe care le putem oferi. În primul rând, integrarea sufletelor sau spiritelor în eventualitatea folosirii dispozițiilor nucleare în spațiu/timpul continuum. Acest serviciu a fost făcut deja de către Confederație.

Nu înțeleg pe de-a-ntregul ce vrei să spui. Poți da mai multe detalii?

Sunt Ra. Folosirea Energiei Inteligente în armament, pentru transformarea materiei în energie, este de așa natură încât tranziția din spațiu/timpul celei de a treia densități, în timp/spațiul celei de a treia densități (timp/spațiul este ceea ce ai putea numi paradis), este întreruptă în multe cazuri.

Astfel noi ne oferim pe noi înșine ca să continuăm integrarea sufletului sau spiritului pe durata tranziției din spațiu/timp în timp/spațiu.

Ai putea da un exemplu de la Hiroshima sau Nagasaki despre cum se face acest lucru?

Sunt Ra. Cei care, în timpul unei explozii nucleare, sunt distruși de trauma energiei eliberate și nu de radiație, devin nu doar imposibil de înviat, dar, de asemenea, complexul minte/corp/spirit este atât de dezintegrat, încât acest model vibratoriu unic nu poate fi reintegrat. Aceasta este o pierdere a unei părți a Creatorului de către Creator, și din acest motiv, la acel moment ni s-a dat permisia, nu să oprim desfășurarea evenimentelor ci, doar, să asigurăm supraviețuirea complexelor minte/corp/spirit care au părăsit corpurile fizice. Noi am făcut acest lucru pe durata acelor evenimente, de care ai vorbit, fără a pierde vreun spirit sau o fracțiune microscopică a Macroscopicei Unități Infinite.

Poți face te rog instrumentul să tușească și apoi spune cum ați reușit să faceți lucrul de care ai vorbit mai înainte?

[Carla tușește.]

Sunt Ra. Acest lucru a fost îndeplinit prin înțelegerea noastră despre câmpurile energetice dimensionale. Energia mai înaltă, sau mai densă, va controla pe cea mai puțin densă.

Deci tu spui că, în general, dacă noi vom permite populației de pe planeta Pământ să aibă un război nuclear și mulți morți în acel război, voi veți putea crea o situație în care acele morți nu vor fi mai traumatice, din punct de vedere al intrării în Paradis sau în lumea astrală, decât o moarte prin împușcare, sau o moartea de bătrânețe. Este corect?

Sunt Ra. Este incorect. Moartea va fi mult mai traumatică, însă entitatea va rămâne o entitate.

Ai putea da condiția entităților care au fost omorâte la Nagasaki și Hiroșima? Care este condiția lor la acest moment?

Sunt Ra. Cei care au suferit această traumă nu au început încă procesul de vindecare. Ei sunt ajutați cât de mult este posibil.

Când procesul vindecării acestor entități este terminat, vor fi ele retrogradate de experiența morții datorate exploziei nucleare, de pe linia ascendentă spre a patra densitate?

Sunt Ra. Asemenea acțiuni, precum distrugerea nucleară, afectează întreaga planetă. Nu există diferențe la acest nivel de distrugere, iar planeta va trebui vindecată.

Mă gândeam mai specific la cazul în care o entitate a fost în Hiroshima sau Nagasaki la momentul exploziei și ea era pregătită pentru recoltare la sfârșitul ciclului, ar crea această moarte prin explozie nucleară o asemenea traumă, încât această entitate să nu mai poată fi recoltată la sfârșitul ciclului? La aceasta se referea întrebarea precedentă.

Sunt Ra. Este incorect. Odată ce vindecarea este finalizată, recoltarea va continua neafectată. Însă întreaga planetă va trebui să treacă printr-o fază de vindecare din cauza acestei acțiuni, datorită distrugerii provocate planetei, nefiind făcută distincție între victimă și agresor.

Poți te rog face instrumentul să tușească? Iar…

[Carla tușește.]

Iar apoi poți descrie mecanismul vindecării planetare?

Sunt Ra. Vindecarea este un proces de acceptare, iertare și, dacă este posibil, compensare. Compensarea nefiind disponibilă în timp/spațiu, există mulți între pământeni încercând compensarea în perioada încarnării.

Cum fac acești oameni compensarea în timpul încarnării?

Sunt Ra. Aceștia direcționează simțăminte de iubire spre planetă, de confort și vindecare ale cicatricilor ei, și de redresare a dezechilibrelor cauzate de acțiunilor lor asupra planetei.

Atunci, pe măsură ce fenomenul OZN a devenit evident multora din populație, multe grupuri de oameni au raportat contacte; multe grupuri au raportat comunicare telepatică cu entități OZN, și mulți au înregistrat rezultatele a ceea ce ei consideră comunicare telepatică.

A fost Confederația orientată spre contactarea telepatică a grupurilor interesate de fenomenul OZN?

Sunt Ra. Acest lucru este corect, deși unii din membrii Confederației s-au mutat din timp/spațiu în spațiu/timpul vostru folosind proiecții de tipul formă-gând, și au ales, din timp în timp, cu permisia Consiliului, să apară pe cerul planetei fără a ateriza.

Atunci, sunt toate aterizările care au apărut, cu excepția celeia în care a fost contactat Eisenhower, aterizări ale Grupului Orion, sau a unor grupuri similare?

Sunt Ra. Cu excepția cazurilor izolate, ale celor fără afiliere acest lucru este adevărat.

Este necesar, în fiecare caz, pentru entitatea care este contactată în una din aceste aterizări, să fi chemat Grupul Orion, sau unele din aceste entități vin în contact cu Grupul Orion, chiar fără să fi chemat acest grup?

Sunt Ra. Trebuie să înțelegeți gândirea celei de a patra densități negative. Este dificil pentru voi. Odată ce ajung în spațiu/timpul continuum de a treia densitate, prin așa numitele ferestre, acești cruciați pot prăda la discreție, rezultatele fiind în întregime o funcție de polaritatea martorului, subiectului sau victimei.

Acest lucru se întâmplă datorită credinței sincere a celei de a patra densități negative, că a se iubi pe sine înseamnă a iubi pe toată lumea. Fiecare alt-sine care este învățat sau înrobit, are un profesor care predă iubirea de sine. Expus unor asemenea învățături, se intenționează aducerea lui la nivel recoltabil și recoltarea lui în a patra densitate negativă, sau de către complexele minte/corp/spirit care se servesc pe sine. 1

Poți te rog face instrumentul să tușească?

[Carla tușește.]

Atunci presupun că toate grupurile OZN care au avut contact telepatic cu Confederația au fost ținte de înaltă prioritate pentru cruciații Orion, și presupun de asemenea, că un mare procentaj din acestea au avut informația poluată.

Poți spune cam ce procentaj din aceste grupuri au fost poluate semnificativ de informația Orion, și dacă vreunul dintre ele a reușit să rămână canal de comunicare exclusiv pentru contactul cu Confederația?

Sunt Ra. Să oferim această informație ar fi o încălcare a Liberului Arbitru al anumitor entități aflate încă în viață. Noi putem doar să vă rugăm, pe fiecare din acest grup, să înțelegeți relativitatea importanței filozofiei și a informației specifice. Nu este specificitatea informației cea care atrage influențele negative, ci mai degrabă este importanța ei.

Acesta este motivul pentru care noi repetăm adesea, când ni se cere informație specifică, că aceasta este neimportantă, întocmai cum este neimportantă iarba care se vestejește și moare, în timp ce iubirea și lumina Unicului Infinitului Creator dăinuie pe infinitele tărâmuri ale creației pentru totdeauna, creându-se și recreându-se pe sine la nesfârșit.

De ce să fim îngrijorați atunci pentru iarba care înverzește, se veștejește și moare, după anotimp, doar pentru a crește din nou, datorită infinitei iubiri și lumini a Unicului Creator? Acesta este mesajul pe care îl aducem. Doar în aparență o entitate înmugurește și moare. În sens mai profund, ființa entității nu are sfârșit.

Mulțumesc foarte mult. Poți te rog face instrumentul să tușească?

[Carla tușește.]

Cum ai spus mai înainte, este o cale dificilă și îngustă. Există mute lucruri care distrag.

Plănuiesc crearea unei introduceri, pentru Legea lui Unu, care să treacă prin, și să menționeze punctele importante ale acestor ultimi 75.000 de ani, având probabil și câteva întrebări despre viitor. După această introducere a Legii lui Unu, aș dori să trec direct la lucrarea de bază, care este cererea unei înțelegeri care să poată fi răspândită celor, și doar celor care întrebă, pentru a oferi o înțelegere care să le permită accelerarea evoluției proprii. Apreciez foarte mult, și cred că este o mare onoare și privilegiu în această muncă, și sper că vom putea realiza această fază următoare.

Am o întrebare pe care instrumentul m-a rugat să o adresez. Ea spune: vorbești de blocaje și transferuri a diverse tipuri de energie pozitive și negative, care s-ar putea produce datorită participării în acțiunea reproductivă sexuală. Te rog explică aceste blocaje și transferuri energetice cu accent pe ceea ce un individ, care caută să fie în acord cu legea lui Unu, poate să facă pozitiv în această direcție. Este posibil să răspunzi la această întrebare?

Sunt Ra. Acest lucru este parțial posibil datorită bazei pe care am pus-o până acum. În mod normal aceasta este o întrebare mai avansată. Datorită specificității întrebării, vom putea doar răspunde mai general.

Primul transfer energetic este cel de undă roșie. Acesta este un transfer întâmplător, care are de-a face doar cu sistemul reproductiv.

Încercările sexuale de undă portocalie și galbenă creează, în primul rând, blocaj dacă doar una dintre entități vibrează la acest nivel, astfel cauzând acelei entități să aibă apetit sexual imposibil de satisfăcut. Ceea ce caută aceste nivele vibratorii, este activitatea sexuală de undă verde. Există posibilitatea de transfer energetic de undă portocalie sau galbenă, acesta fiind însă polarizant negativ; o ființă fiind văzută, de cel vibrând la acel nivel, ca pe un obiect și nu un alt-sine, cel vibrând la aceste nivele văzându-se pe sine ca un jefuitor, sau stăpân.

În a patra undă (unda verde) 2 există două posibilități. În primul rând, posibilitatea când amândouă entitățile vibrează în această undă, în care caz va exista un transfer energetic care va întări mutual ambele entități. Polul negativ, sau femeia, atrăgând energie din rădăcinile ființei bărbatului, ascendentă prin centrele energetice, astfel revitalizându-se fizic; polul pozitiv, sau bărbatul, găsind inspirație în transferul energetic care satisface și hrănește partea spirituală a complexului minte/corp/spirit; astfel ambele părți fiind polarizare și eliberând excesul a ceea ce fiecare parte are din abundență, prin natura Energiei Inteligente. Energia negativă/intuitivă există din abundență la femeie, iar cea pozitivă/fizică există din abundență la bărbat. Acest transfer energetic este blocat doar dacă una dintre cele două entități se teme de posesie, de a fi posedat, de a dori posesie, sau de a dori să fie posedat.

Cealaltă posibilitate a undei verzi este aceea în care doar una dintre entități oferă energie de undă verde, acest lucru rezultând într-un blocaj energetic pentru entitatea care nu oferă energie de undă verde, astfel mărind frustrarea sau apetitul sexual al acesteia; în acest caz entitatea oferind undă verde polarizându-se puțin spre serviciul altor-sine.

Transferul energetic de undă albastră, în timpul actului sexual, este întrucâtva rar între pământeni la acest moment, dar este de mare ajutor, prin faptul că acesta este implicat în abilitatea entității de se exprima fără frică sau rezervare.

Transferul energetic de undă indigo este extrem de rar între pământeni. Aceasta este partea sacramentală a complexului corp, prin care poate fi efectuat contactul de undă violet cu Inteligența Infinită. Nu pot apărea blocaje la aceste două nivele, datorită faptului că dacă cele două entități nu sunt pregătite pentru acest tip de energie, acest lucru nu este vizibil și nu se va efectua un transfer sau un blocaj la acest nivel. Este ca și cum distribuitorul a fost eliminat dintr-un motor puternic.

Acest instrument, ca exemplu a acestui tip de activitate, a fost capabil să deruteze Grupul Orion pe durata experimentării LSD, cum numiți această substanță, datorită faptului că a deschis complet pe celălalt-sine spre a treia undă (corectăm instrumentul, care are energie vitală scăzută), spre energia de undă verde, și a deschis parțial alt-sinele spre interacțiune de undă albastră. 3

Vom întreba dacă aveți nelămuriri scurte înainte de a încheia?

Dacă poți, te rog, face instrumentul să tușească, voi adresa două întrebări scurte?

[Carla tușește.]

Instrumentul întreabă: „Cât vor dura efectele adverse cu care mă confrunt datorită folosirii LSD-ului?“, iar eu întreb dacă putem face ceva pentru confortul instrumentului?

Sunt Ra. În primul rând, perioada de slăbiciune a complexului corp este de aproximativ trei sau patru cicluri lunare, prima ingestie cauzând slăbiciune pentru aproximativ un ciclu lunar, în timp ce a doua are un efect cumulativ sau „la pătrat“.

În al doilea rând, instrumentul este bine. Sunteți foarte conștiincioși.

Sunt Ra. Vă las în iubirea și lumina Unicului Infinitului Creator. Bucurați-vă, prin urmare, în puterea și pacea Unicului Creator. Adonai.


  1. La acest punct în versiunea publicată originar, Don a intercalat textul #53.6–17. Făcând acest lucru el a sperat să ofere o imagine mai echilibrată a „întâlnirilor de aproape“, atât cu OZN-uri pozitive cât și negative. Don a presupus că cititorii își vor forma un punct de vedere distorsionat în sesiunea 26 dacă nu vor avea la dispoziție informația din sesiunea 53, care a fost publicată la o dată ulterioară. 

  2. Ra s-a referit la unda a treia – galbenă - în timpul transmisiei, dar pe durata sesiuni #32.3–4 a confirmat că de fapt se referea la unda a patra – verde, textul a fost corectat în mod corespunzător. 

  3. Ra se referă la experiența Carlei descrisă în întrebarea #18.3 dar și în alte locuri ale acestui text.