Sunt Ra. Vă salut în iubirea și în lumina Unicului Infinitului Creator. Începem comunicarea.

În sesiunile anterioare ai vorbit de complexul totalitate minte/corp/spirit. Ai putea defini complexul totalitate minte/corp/spirit?

Sunt Ra. Există o densitate în care timpul nu curge. În această densitate, în eternul dans al prezentului, entitatea minte/corp/spirit, devenită parte a complexului de memorie socială, poate fi văzută în întregime, și, înainte de contopirea cu Totalitatea Unicului Creator, entitatea se cunoaște pe sine.

Complexul totalitate minte/corp/spirit are rol de resursă pentru, ceea ce putem numi, Sinele Superior. Sinele Superior, la rândul său, este o resursă pentru examinarea experiențelor din a treia densitate, și, bazat pe ele, pentru programarea experiențelor viitoare. Acest lucru este de asemenea valabil în densitățile a patra, a cincea și a șasea, cu complexul totalitate minte/corp/spirit căpătând conștiință în cursul densității a șaptea.

În acest caz, este complexul totalitate minte/corp/spirit responsabil cu programarea catalizatorului oferit complexului minte/corp/spirit pe perioada experienței în densitatea a treia? Astfel încât catalizatorul necesar să fie disponibil atunci când condiția complexului minte/corp/spirit suferă schimbări.

Sunt Ra. Această presupunere nu este corectă. Sinele Superior, care are înțelegerea completă a cumulării experiențelor entității, este cel care ajută vindecarea după experiențele existențiale învățate incorect, și ajută de asemenea, precum ai spus, programarea viitoarelor experiențe existențiale ale entității.

Complexul totalitate minte/corp/spirit este resursa care ajută Sinele Superior, la fel cum Sinele Superior este cel care ajută complexul minte/corp/spirit. În acest fel, avem o situație structurată în spațiu/timp continuum, cu Sinele Superior având la dispoziție totalitatea experiențelor care au fost colectate de entitate, și cu o înțelegere foarte clară a lecțiilor învățate în a treia densitate.

Complexul totalitate minte/corp/spirit are o natură dinamică, asemeni nisipurile mișcătoare, conținând în anumite porțiuni posibilele/probabilele evoluții paralele ale entității, iar în alte porțiuni, toate experiențele deja avute de aceasta în încarnările trecute. Toată această informație disponibilă, despre trecut și viitor, este pusă apoi la dispoziția Sinelui Superior. Sinele Superior folosește astfel, posibilitatea/probabilitatea estimată de complexul totalitate minte/corp/spirit pentru a programa împreună cu entitatea viața ei următoare.

În Materialul lui Seth avem un fragment în care Seth spune că, aici pe pământ, fiecare entitate este un aspect al Sinelui Superior, care are mai multe aspecte, în mai multe dimensiuni, care toate învață lecții, care ajută Sinele Superior să progreseze într-un mod echilibrat. Trebuie să înțeleg din acest pasaj că există mai multe experiențe paralele în a treia densitate, întocmai ca cea pe care o experimentăm acum, care sunt toate coordonate de către un singur Sine Superior?

Sunt Ra. Corectitudinea acestui paragraf este variabilă. Cu cât o entitate devine mai balansată, cu atât mai puține posibilități/probabilități alternative are nevoie să exploreze în experiențe paralele.

Să înțeleg din acest lucru că, Sinele Superior poate să se rupă în mai multe bucăți, când este nevoie, pentru experimentarea simultană a diverse tipuri de catalizator, și supravegherea acestor experiențe?

Sunt Ra. Nu putem evalua corectitudinea afirmației, deoarece natura timpului nu este înțeleasă. Adevărata simultaneitate există doar când toate lucrurile se întâmplă, cu adevărat, în același timp. Acest fapt contrazice conceptul de care vorbiți. Conceptul experiențelor existențiale paralele, aparținând diferitelor părți ale unei ființe, considerate simultane, nu este în întregime corect, datorită înțelegerii greșite că aceste experiențe paralele s-ar petrece în același timp. În realitate ele nu se petrec în același timp.

Totul depinde de la univers la univers, și existențele, așa numite, paralele pot fi programate de Sinele Superior, bazat pe informația primită de la complexul totalitate minte/corp/spirit despre posibilitatea/probabilitatea caracteristică fiecărui moment dificil. Aceste experiențe sunt însă paralele doar ca posibile/probabile căi de evoluție între două puncte în drumul entității prin creație. Însă din punctul de vedere al spațiu/timpului continuum experiențele vor fi două vieți consecutive și nicidecum paralele.

Poți da atunci un exemplu despre cum folosește Sinele Superior acest tip de programare prin experiențe paralele, pentru a se educa pe sine?

Sunt Ra. Poate cel mai simplu exemplu al acestei aparente simultaneități în existența a doi sine, care în fapt sunt o versiune de sine pentru o versiune de spațiu/timp, este următorul: Sinele Superior pare să existe simultan cu complexul minte/corp/spirit pe care îl ajută. De fapt nu este o simultaneitate adevărată, deoarece Sinele Superior ajunge la complexul minte/corp/spirit doar când este necesar, plecând dintr-o poziție de evoluție a entității care poate fi considerată din viitorul entității.

Atunci Sinele Superior operează din viitor din punct de vedere al înțelegerii noastre. Cu alte cuvinte Sinele meu Superior operează din ceea ce consider viitorul meu? Este adevărat?

Sunt Ra. Din punct de vedere a spațiu/timpului tău este adevărat.

În acest caz, Sinele meu Superior are un mare avantaj, pentru că știe exact de ce este nevoie, din moment ce știe ce se va întâmpla în ce mă privește. Este corect?

Sunt Ra. Nu este corect, pentru că asta ar însemna abrogarea Liberului Arbitru. Sinele Superior este conștient de lecțiile învățate până la a șasea densitate. Rata de progres este de asemenea înțeleasă. Este însă responsabilitatea complexului minte/corp/spirit să facă alegerile necesare pentru a se împlini în Sinele Superior.

De aceea Sinele Superior este ca o hartă, în care este cunoscută destinația, iar drumurile posibile până la destinație sunt de asemenea cunoscute, fiind făcute de Inteligența Infinită folosind Energia Inteligentă. Totuși, Sinele Superior poate programa doar lecțiile și anumite predispoziții care să limiteze entitatea în anumite condiții, dacă consideră necesar. Restul este în întregime alegerea liberă a entității. Există o balanță perfectă între ce este știut, și ce nu este știut.

Îmi cer scuze pentru faptul că înțeleg atât de greu aceste concepte, și sunt convins că ele sunt dificil de tradus pe înțelesul nostru, folosind limbajul nostru. Unele din întrebările mele s-ar putea să pară de-a dreptul ridicole. Are Sinele Superior o formă de corp fizic, asemeni corpului nostru fizic? Are el un complex corp?

Sunt Ra. Este corect. Sinele Superior este o entitate ajunsă la un anumit progres în a șasea densitate, pe cale să promoveze în a șaptea densitate. După ce promovează în a șaptea densitate, complexul minte/corp/spirit se transformă atât de mult în complex totalitate minte/corp/spirit, încât începe să acumuleze masă spirituală, în timp ce se apropie de a opta densitate. Prin urmare, la acel moment nu mai privește înapoi.

Este Sinele Superior a tuturor entităților în a șasea densitate?

Sunt Ra. Este corect. Este o onoare/datorie de la sine pentru sine, în timp ce se apropie de a șaptea densitate.

Atunci vreau să fiu sigur că înțeleg. Am vorbit despre anumiți indivizi. De exemplu, am vorbit de George Patton în sesiunea trecută. Atunci înseamnă că Sinele Superior al lui George Patton, la timpul încarnării sale acum patruzeci de ani, a fost în a șasea densitate. Este adevărat?

Sunt Ra. Este adevărat. Noi remarcăm la acest moment că fiecare entitate are câteva ființe pe care le poate chema în ajutor. Oricare dintre aceste ființe poate fi confundată de către entitate cu complexul totalitate minte/corp/spirit. Totuși nu este cazul.

Complexul totalitate minte/corp/spirit este o colecție organizată, conținând toată informația nebuloasă a tot ce a fost și ce s-ar putea să fie. Sinele Superior este o proiecție, sau o manifestare a complexului totalitate minte/corp/spirit, care apoi comunică cu complexul minte/corp/spirit în perioada dintre încarnări, sau în timpul încarnării. Comunicarea poate avea loc dacă canalele necesare, în rădăcinile minții entității, sunt deschise.

Canalele vor fi deschise prin meditație, și, presupun, procesul poate fi ajutat de polarizarea intensă. Este adevărat?

Sunt Ra. Este parțial adevărat. Polarizarea intensă nu dezvoltă nevoia sau dorința de a contacta Sinele Superior în complexul minte/corp/spirit. Experiența fiecărei căi în viață este unică. Totuși polarizarea intensă dovedește o dorință puternică, iar dorința puternică la rândul ei dovedește o polarizare intensă.

Hai să luăm de exemplu pe cel numit Himmler. Noi presupunem că Sinele său Superior a fost în a șasea densitate, și știm că Himmler a ales calea negativă. Nu înseamnă, prin urmare, că Sinele său Superior a fost de asemenea de polaritate negativă? Poți clarifica?

Sunt Ra. Nu există ființă [negativă] 1 care să dobândească manifestarea de Sine Superior. Aceasta este o onoare/datorie a complexului totalitate minte/corp/spirit aflată către sfârșitul densității a șasea, după măsurarea timpului pământean. Complexele minte/corp/spirit orientate negativ au o limitare care, după știința noastră, nu a fost trecută niciodată. După absolvirea densității a cincea, înțelepciunea devine disponibilă, dar trebuie combinată cu o proporție egală de iubire. Această iubirea/lumina este foarte dificil de îndeplinit de către o entitate care urmează calea negativă și, din acest motiv, în partea de început a densității a șasea, complexele sociale de orientare negativă aleg să elibereze potențialul, și trec în a șasea densitate pozitivă.

Prin urmare, Sinele Superior, care pune înțelegerea sa la dispoziția celor pregătiți să primească acest ajutor, este de orientare pozitivă. Totuși, Liberul Arbitru al entității este singurul care contează, și orice sfat primit de la Sinele Superior poate fi interpretat prin prisma polarizării pozitive sau negative, depinzând de alegerea complexului minte/corp/spirit.

Atunci, folosind exemplul lui Himmler, a fost Sinele său Superior la momentul încarnării în 1940 în a șasea densitate de orientare pozitivă?

Sunt Ra. Da a fost.

A fost Himmler în contact cu Sinele Superior la momentul încarnării în 1940?

Sunt Ra. Îți reamintim că polarizarea negativă este una de separare. Care este prima separare? Separarea sinelui de sine.

Cel numit Himmler nu a dorit să își folosească abilitatea, voința sau polarizarea pentru a căuta îndrumare, ci a folosit ambiția dobândită prin experiențele existențiale, hrănită de prejudecățile dobândite prin experiența altor vieți.

În cazul acesta, când Himmler va ajunge în a șasea densitate polarizat negativ, va realiza că Sinele sau Superior este polarizat pozitiv, și din această cauză se va schimba de la negative la pozitiv?

Sunt Ra. Nu este corect. Entitatea de a șasea densitate negativă este extrem de înțeleaptă. Observă entropia spirituală care apare datorită lipsei abilității de a face parte din uniunea armonioasă a densității a șasea. Prin urmare, iubind Creatorul și realizând la un moment dat că acest Creator nu este doar sine ci și alt-sine, această entitate alege în mod conștient o reorientare energetică instantanee, pentru a-și continua evoluția.

O entitate de a șasea densitate orientată pozitiv, care ajunge la acel punct, poate alege să devină ceea ce numim Rătăcitor și se poate întoarce înapoi. Mă întreb dacă așa ceva se poate întâmplă unei entități de a șasea densitate negativă? Devine vreunul Rătăcitor?

Sunt Ra. Odată ce o entitate polarizată negativ ajunge la un anumit punct în densitatea înțelepciunii, devine extrem de improbabil că va risca să uite, pentru acea entitate polarizarea nu este generoasă ci egoistă, și înțelepciunea îl face să înțeleagă riscul de a deveni Rătăcitor. În unele ocazii foarte rare, o entitate de a șasea densitate orientată negativ devine Rătăcitor, cu intenția de a căuta să se polarizeze în continuare spre negativ. Așa ceva însă este ieșit din comun.

Ce motivație… mai întâi să termin întrebarea precedentă.

Atunci ce metodă speră această entitate din a șasea densitate să aplice pentru a se polariza către negativ, prin rătăcire?

Sunt Ra. Un Rătăcitor are potențialul să accelereze progresul în densitate, prin experiențe. Acest lucru se datorează intensității experiențelor existențiale din a treia densitate. Prin urmare, Rătăcitorii orientați pozitiv aleg să riște uitarea, în dorința de a fi de folos altora prin iubirea pe care o dau. Dacă valul uitării este străpuns, cantitatea de catalizator va polariza pe Rătăcitor cu mult mai mare randament decât în densitățile mai înalte și mai armonioase.

În același fel, Rătăcitorul de polarizare negativă îndrăznește și riscă uitarea, în dorința de a accelera progresul sau evoluția în densitatea în care este, prin faptul că se servește pe sine în a treia densitate, și oferă altora oportunitatea să cunoască informații despre polarizarea negativă.

Există în trecutul planetei noastre exemple de rătăcitori din a șasea densitate orientați negativ?

Sunt Ra. Această informație poate fi periculoasă. Nu o putem da. Încercați să vedeți entitățile de care vorbim ca pe o parte din Creator. Nu putem explica mai mult.

Mulțumesc. Mă întreb dacă această abilitate de a comunica cu Ra nu necesită în prealabil penetrarea procesului uitării? Este corect?

Sunt Ra. Este foarte corect.

Altfel Legea Confuziei ar interzice acest contact. Este corect?

Sunt Ra. Este corect.

De asemenea, mă întrebam dacă este necesar un număr minim de participanți pentru acest tip de activitate?

Sunt Ra. Pentru protecția instrumentului, acest număr este minimul acceptabil și, de asemenea, cel mai eficient număr, datorită armoniei excepționale a acestui grup. În alte grupuri numărul este mai ridicat, dar în acest contact, în particular, am observat că cel mai eficient suport este oferit de entitățile prezente în acest moment.

Îmi este puțin neclar un punct legat de Sinele Superior. Presupun că în acest moment fiecare dintre noi, cei prezenți în această cameră, are un sine superior separat sau diferit. Este corect?

Sunt Ra. Aceasta va fi ultima întrebare importantă a acestei sesiuni. Vom încerca să răspundem la ceea ce credem că a fost intenția acestei întrebări. Vă rog cereți clarificări dacă considerați necesar.

În primul rând, este corect că fiecare în această cameră are un Sine Superior diferit. Însă, datorită interacțiunilor armonioase repetate ale acestor trei entități, se poate observa o interacțiune armonioasă și mai înaltă, dincolo de cea apărută între Sinele Superior propriu fiecăreia din cele trei entității Această armonie mai înaltă se bazează pe faptul că fiecare complex de memorie socială are un Sine Superior, de un tip care este dificil de explicat cu vocabularul vostru. În acest grup există două entități de tip „Complex Totalitate de Memorie Socială“, care își contopesc eforturile cu cele trei Sine Superioare, la acest moment.

Este dificil pentru noi să înțelegem în întregime, unele din aceste concepte, datorită conștientizării noastre limitate, dar cred că puțină gândire pe marginea informației de azi ne va ajuta să formulăm alte întrebări despre acest concept.

Sunt Ra. Aveți vreo întrebare scurtă înainte de a părăsi acest instrument?

Voi adresa o întrebare scurtă înainte de încheiere.

Poți spune ce procentaj din numărul de Rătăcitori au reușit să străpungă blocajul memoriei pe pământ, și au devenit conștienți despre cine sunt și, în sfârșit, putem face ceva pentru confortul instrumentul și pentru îmbunătățirea contactului?

Sunt Ra. Putem să aproximăm procentajul celor care prin inteligență au străpuns blocajul memoriei. Este între 8.5 și 9.75%. Există un grup mai mare a celor care au simptome bine definite, indicându-le că nu aparțin acestei nebunii. Ei sunt puțin peste 50%. Din cei rămași, aproape 30% sunt conștienți că ceva despre ei este diferit.

Deci, precum vezi, sunt multe grade de trezire a înțelegerii că ești rătăcitor. Trebuie să adăugăm că primele două grupuri sunt cele pentru care informația din aceste sesiuni are sens.

Instrumentul este bine. Locul pe care se odihnește produce puțin disconfort cefei instrumentului. Am mai menționat înainte acest lucru.

Sunteți dedicați. Vă lăsăm acum prieteni.

Sunt Ra. Totul este bine. Vă lăsăm în iubirea și lumina Unicului Infinitului Creator. Bucurați-vă, prin urmare, în puterea și pacea Unicului Creator. Adonai.


  1. Cuvântul “negativă” nu este auzit în înregistrarea audio dar contextul indică că Ra se referă la partea negativă.