Contactul Ra: Învățăturile Legii lui Unu
„Sunt Ra. Am venit pe Pământ pentru a preda Legea lui Unu. Dorim să-i ajutăm pe cei ce doresc să învețe despre Unitate, deoarece în Unitate toate paradoxurile sunt explicate, toate defectele sunt reparate, toate lucrurile pierdute, sunt regăsite.”
De mii de ani pe Pământ, cei din Ra încearcă să predea Legea lui Unu, celor ce caută adevărul. Această lege fundamentală, a Creației unice, este adânc încrustată în inima fiecăruia. Noi suntem, cu adevărat, parte a Unității, prin iubirea și lumina, care ne compune, și care, de asemenea, stă la baza întregului univers. Noi suntem manifestări ale Unicului, Infinitului Creator. Nu este prima dată când învățăm această lege, acum o regăsim doar. Misticii au învățat-o, de multe ori, în decursul istoriei. Drumul spre cunoașterea de sine necesită înțelegerea acestui adevăr absolut: noi suntem Creatorul. Aceasta este revelația, sau „trezirea” din această iluzie a separării.
Timp de 12 ani, Don Elkins și Carla L. Rueckert au perfecționat un proces de channeling, care le-a permis obținerea inspirației filozofice, din surse extraterestre. În 1980, după ce Jim McCarty s-a alăturat celor doi, cei trei au început să recepționeze o nouă formă de channeling, din partea celor din Ra. Prin acest contact, Ra a oferit informație care permite celor aflați în căutarea adevărului, să aprofundeze conștiința și acceptarea de sine, precum și acceptarea celorlalți. De asemenea, cei care caută adevărul trebuie să ajute trecerea planetei din a treia densitate, numită a alegerii, în a patra densitate, numită a iubirii și înțelegerii.
Această carte reprezintă o transcriere completă a conversației desfășurate între Don, care a adresat întrebările, și Ra. Prin metoda „întrebare/răspuns” a fost analizată creația, de la evoluția spirituală, la microcosmos și macrocosmos, de la particularitățile vieții pe această planetă, la viața cosmosului. De asemenea, sunt explorate, posibilitățile de vindecare, transformare și înțelegere de sine, care sunt disponibile rătăcitorilor sau celor aflați în căutarea adevărului.