(Carla channeling)

Sunt Hatonn. Mă simt privilegiat să vorbesc acestei adunări și vă salut în iubirea și lumina infinitului nostru Creator. Sunt cu voi și vă aduc pacea.

În cuvintele învățătorului vostru, Iisus, este scris: „Nu v-o dau [pacea] așa cum v-o dă lumea“ [Ioan 14.27]. În timp ce vă oferim pacea noastră, vă spunem, că acest citat este adevărat. Nu vorbim despre pacea pe care o oferă lumea, ci despre pacea adevărată. Suntem membrii ai Confederației Planetelor în Serviciul Creatorului Infinit. Am trecut prin galaxii fără număr, prin porți adimensionale, pentru a ajunge în realitatea voastră, în locul vostru special, în universul în care existați. Am venim pentru că ne-ați chemat, pentru că în acest univers, întotdeauna, este auzită chemarea celor care doresc să cunoască realitatea.

Există întotdeauna ființe care veghează. În acest univers infinit chemările nu rămân niciodată fără răspuns. V-am auzit și am venit. V-au auzit, mulți alții, și au venit. Cei de pe planeta voastră care pot ajuta, sunt gata să o facă, la nivele planetare mai înalte. Și ei comunică cu noi; nici ei nu ar comunica cu alții. Cei de pe planetă vă vor spune ceea ce v-am spune noi. Noi, cei de pe alte planete suntem, deja, aici, acum. Noi vă putem învăța o cale nouă, o cale diferită. Toate căile sunt însă convergente. Când cei de pe planeta voastră cer ajutor, venim noi și mulți alții. Toți suntem frați; toate ființele, de pe toate nivelele Creației infinite, sunt frați.

Vom vorbi în această seară despre câteva subiecte. În primul rând, prieteni, ne dorim să vorbim despre iubire. Știm că fiecare dintre voi caută înțelepciune, caută spiritualitate. Permiteți ca această căutare să înceapă și să se termine cu propria experiență. Nu căutați o realitate diferită de cea prezentă. Căutați mai întâi să vă cunoașteți, propria realitate. Sunteți ancorați în această realitate chiar în acest moment. Se spune: „Raiul este în întregime al vostru.“ Nu căutați un regat îndepărtat deoarece împărăția cerurilor este cu voi, în voi și în jurul vostru. Experiența voastră actuală conține împărăția pe care o căutați.

Să ne întoarcem din nou la învățăturile lui Iisus. „Adevărat vă spun că, ori de câte ori ați făcut așa unora dintre cei mai neînsemnați dintre acești frați ai Mei, Mie Mi-ați făcut!“ [Matei 25.40]. Împărăția este în întregime a voastră, iar Creatorul se află în fiecare ființă întâlnită, pe stradă sau în orice alt loc. Fiecare străin, fiecare prieten și fiecare dușman este Creatorul. Nu știți că toți oamenii sunt frați? Căutați iubirea, căutați să vă cunoașteți Tatăl și înțelegeți că Tatăl este în fiecare ființă pe care o întâlniți.

Fraților, priviți-vă unii pe alții, și pentru prima dată, vedeți, cu adevărat, ceea ce este mai bun în voi. Iisus v-a privit plin de iubire. Cei aflați în jurul Său nu au fost cei mai virtuoși între oameni. Cei pe care I-a iubit au fost prostituate, vameși, cerșetori; au fost bolnavi și schilozi. Iisus i-a perceput pe toți ca pe Tatăl nostru aflat înaintea Sa, în plan fizic. I-a privit pe toți cu iubire. A văzut potențialul fiecăruia dintre prietenii săi „căzuți“. Păcătosului i-a spus: „Adevărat îți spun, astăzi vei fi cu Mine în Rai“ [Luca 23.43]. Aceste lucruri vă sunt familiare, așa că folosim această discuție, pentru a vi le reaminti. Există alți învățători, care v-au vorbit cu alte cuvinte despre Creatorul din voi. Prin exemplul lui Iisus veți înțelege mai ușor ce vă spunem. Noi vedem lumina în voi, vedem perfecțiunea, și este încântarea noastră să vă vorbim.

Este posibil să vă sincronizați, voi înșivă, cu această vibrație a lui Iisus. Prieteni, această vibrație a iubirii, a compasiunii vă va face viața o Împărăție a Cerurilor. Reușita depinde de echilibrarea a două atitudini opuse, în timpul căutării voastre. Există două pericole, și noi spunem acest lucru în glumă, deoarece pericolele nu sunt cu adevărat pericole. Echilibrarea celor două atitudini este cea care vă determină progresul. Aceste două pericole sunt mândria și smerenia. Este rău de cel ce crede că iubirea lui îi pune pe alții pe calea luminii, că este compasiunea lui cea care oferă lumină celorlalți. Acel om este limitat de iubirea de sine, care se va epuiza, și în urma ei va urma tristețea.

Este rău de cel ce spune: „Sunt nevrednic. În smerenia mea, știu că nu merit iubirea Creatorului. Nu voi încerca, pentru că sunt nedemn și nu voi reuși“.

Cu nici una din atitudini nu veți reuși să atingeți echilibrul. Dacă percepeți în voi, fie mândrie, fie smerenie, echilibrați încrederea în sine cu imperfecțiunile în personalitate. Înțelegeți că deși, ambele lucruri sunt reale, în realitate, nici unul nu contează. Sunteți un mijloc prin care Creatorul se exprimă pe Sine. Creatorul este iubire, iar expresia Sa este, de asemenea, iubire. Când priviți pe cineva, ochiul mental, va vedea, poate, doar bucata de piatră mediocră și murdară. O rocă, ciudată, anost colorată. Însă, ochiului spiritual, ochiul iubirii, va vedea, asemeni ochiului sculptorului, frumusețea statuii ascunse în piatră, potențialul ei eliberat în frumusețea creației. Oamenii pot fi priviți atât ca simple forme fizice, cât și ca posibile creații perfecte, sălășluind în acele forme fizice. Creatorul face ca toate aceste aspecte să se manifeste în lumea fizică.

Cereți Creatorului: „Te rog, trăiește acest moment prin mine. Permite ochilor mei să vadă cu lumina ta. “

Pentru ochiul mental lumea este mohorâtă. În percepția voastră întunericul există. Prieteni, în întuneric, există lumină. Dacă permiteți luminii să răzbată, ea nu poate fi oprită. Dacă permiteți luminii să răzbată, poate nu va înlătura întunericul de pretutindeni, dar va înlătura întunericul din jurul vostru. Imaginați-vă ochii precum ferestrele. Țineți obloanele deschise, astfel încât lumina să pătrundă. Obloanele sunt prejudecățile, sentimente meschine și alte forme de negativitate. Personalitatea va fost dată, pentru a putea rezolva aceste lucruri negative. De multe ori veți fi tentați să închideți obloanele. Dar indiferent de trecut, contează doar momentul prezent. Dacă ați greșit, pur și simplu corectați greșeala deschizând obloanele. Lăsați lumina să pătrundă. Ce s-a întâmplat în trecut este istorie și a fost uitat.

Avem o problemă în contactarea celui cunoscut sub numele de H și ne vom opri pentru o perioadă de condiționare. Voi părăsi acest instrument. Sunt Hatonn.

(H channeling)

Sunt Hatonn. Îmi extind încă o dată salutările în iubirea și lumina infinitului nostru Creator. Înainte de începutul timpului, ați decis să faceți o călătorie în care să experimentați. Ați dorit să acumulați experiențe de viață. Ați călătorit și veți continua să călătoriți de-a lungul nenumăratelor dimensiuni ale existenței. Scopul călătoriei este de a învăța și a vă dezvolta talentele de creatori în acest univers. V-ați cunoscut talentele de la început, și totuși, ați simțit nevoia să vă testați talentul de creator, să învățați valoarea creațiilor voastre și, de asemenea, să aflați ce vă displace. Gândurile voastre creează, iar dacă nu înțelegeți impactul creației voastre asupra creației infinite, puteți avea experiențe nedorite. Deci, pe parcursul călătoriei, trebuie să rămâneți conștienți de talentele voastre. Trebuie să fiți conștienți de imperfecțiunea posibilă în anumite experiențe. Prieteni, în cadrul fiecărei experiențe trebuie să căutați iubirea Creatorului.

Vă întrebați de ce vorbim despre această călătorie? Vorbim despre călătoria voastră și a noastră, pentru că noi în prezent suntem conștienți de această călătorie, suntem conștienți că această călătorie va ajunge la destinație, și suntem conștienți că această destinație este punctul de la care a început călătoria. Voi parcurgeți, un cerc de experiențe infinite, care dacă este trăit corespunzător, nu trebuie repetat. Veți trece prin multe cercuri de experiență și fiecare din ele va fi o piatră în temelia conștientizării realității, a unității, a universului.

Înțelegeți, prieteni, că nu există timp; între începutul călătoriei și sfârșitul ei nu trece timpul. În realitate, conceptul timpului nu există. Este posibil, oare, să măsurăm infinitul, sau să îl separăm în părți egale? Noi credem că nu este posibil. Timpul este doar o parte a experienței voastre actuale. Conceptul timpului este străin adevăratei voastre identități. În călătoria pe care o faceți, există momente în care vă confruntați cu sentimentul stagnării. Deveniți nerăbdători datorită lipsei de progres. Simțiți că ați rămas în urmă. Toate aceste sentimente, aceste emoții, sunt legate de timp. Prieteni, la „timpul“ cuvenit veți înțelege că fiecare și-a început și și-a finalizat deja călătoria. Nu ați fost niciodată plecați nicăieri. Nu ați făcut niciodată nimic. Dar în același timp, ați fost în toate locurile și ați făcut toate lucrurile. Timpul însă nu a existat.

Nu vă preocupați de progresul vostru, prieteni. Evoluția spirituală este la fel de naturală ființei voastre precum este respirația corpului vostru. Poate părea că unii progresează mai rapid decât alții. Odată ce ați ajuns la destinație, veți înțelege, însă, prezența tuturor ființelor în iubirea și lumina infinitului nostru Creator. Nu înlăturați nici o porțiune din Creație. Nu vă puneți deasupra sau sub nici o altă ființă din Creație. Călătorim împreună și împreună vom înțelege de unde venim și ce am realizat. Deschideți-vă, rămâneți receptiv iubirii Creatorului și nu fiți preocupați de trecerea timpului. Înțelegeți, că iubirea Creatorului este sigura dorință care contează.

Nimic altceva, în acest univers, nu este demn de dorința voastră. Doriți doar iubire, căci ea este în toate lucrurile.

Voi transfera din nou comunicarea. Sunt Hatonn.

(Carla channeling)

Sunt din nou în contact cu acest instrument. Condiționăm acest instrument deoarece trebuie, uneori, să-i indicăm că noi suntem sursa acestor mesaje. Chiar instrumentele experimentate au uneori nevoie de această asigurare.

Aș dori să mă însoțiți într-o luncă în care parfumul florilor se simte puternic în aer. Vă rog relaxați-vă. Odihniți-vă picioarele în iarba verde, moale, de primăvară. Simțiți soarele cald mângâindu-vă fața, umeri, brațele. Ascultați, prieteni, muzica creației. Simțiți iubirea și lumina încarnărilor fizice din universul vostru. Meditați. Dacă ne-ați ascultat vreodată, ne-ați auzit cerându-vă să meditați. În meditație, stă cheia care vă va deschide ușa. Indiferent de câte ori vă spunem acest lucru, nu va fi niciodată suficient. Meditați și fiți prezenți; iubirea vă va răsuna în urechi. Lumina vă va inunda și vă va impresiona ochii. Dacă vei asculta și vei privi veți dobândi înțelegea, interioară.

La plecare, fratele meu Laitos va trece printre voi. Vă va oferi energia și vibrația pe care noi o numim undă condiționată. Dacă doriți acest lucru, stați pur și simplu în tăcere și faceți-vă receptivi.

Fraților și surorilor, vă las în iubire și în lumina veșnică. Sunt Hatonn. Adonai vasu borragus.