Întrebarea de azi are de-a face cu intensitatea catalizatorului. Se spune că majoritatea învățăturii se produce cu un fel de traumă. Ne întrebăm de ce? Se datorează trauma intensității lecției pe care dorim să o învățăm? Este lecția pe care dorim să o învățăm vizibilă din catalizatorul cu care ne confruntăm sau trebuie să analizăm mai profund? Am dori să ne oferiți câteva informații despre modul în care experimentăm catalizatorul; cum putem fi mai eficienți în utilizarea catalizatorului? Înțelegem ceea ce încercăm să învățăm din confruntarea cu catalizatorul sau trebuie să medităm pentru a descoperi lecția? Trebuie să lucrăm cu visele? Trebuie să facem eseuri? Trebuie să facem altceva în afara studiului catalizatorului?

(Carla channeling)

Sunt Q’uo și vă salutăm în iubirea și lumina unicului infinitului Creator. Este o adevărată binecuvântare să putem servi grupul vostru și vă mulțumim pentru privilegiul de a fi apelat la noi prin cererea voastră de informații. Ne bucurăm să vă împărtășim gândurile noastre smerite cu rugămintea să ascultați atent la ceea ce spunem, respingând lucrurile cu care nu rezonați. Acest lucru ne permite să vorbim fără a fi percepuți ca autorități și fără a vă limita în vreun fel liberul arbitru sau capacitatea de a alege singuri acele gânduri pe care le apreciați și le folosiți ca resurse.

Răspunsul la întrebarea de azi se află în nuanțele experienței voastre cotidiene. Vă întrebați despre natura experienței pentru că fiecare se confruntă cu situații neplăcute de un fel sau altul, iar aceste provocări nu sunt confortabile sau convenabile. Când apare astfel de catalizator, apar întrebări asemănătoare celei adresate de cel numit V: „Ce încearcă universul să-mi spună? Ce încerc să-mi spun mie însumi?“ Și, așa cum a subliniat cel numit T, la sfârșitul tuturor întrebărilor de acest gen, singura întrebare care rămâne este aceea pe care copiii o pun cu o simplitate uluitoare, „De ce a trebuit să mi se întâmple mie?“

În loc să ne ocupăm de această întrebare la nivel individual, ar fi bine să abordăm un punct de vedere mai general, mai planetar care face mai puțin parte din cultură și mai mult din arhetipuri. Cel numit Jim este destul de precis când presupune că există mai multe nivele de catalizator decât se pot vedea. Există trei nivele de bază ale catalizatorului și cu siguranță multe subnivele. Primul nivel este nivelul realității cotidiene, ceea ce acest instrument ar numi realitate consensuală. La acest nivel, situațiile s-au maturizat în manifestare și deseori sunt de făcut alegeri cu privire la detalii fizice precum stabilirea limitelor, alegerea resurselor, selectarea opțiunilor.

La al doilea nivel de catalizator se află calitățile de bază care, în combinație, maturizându-se prin procesele naturale ale evoluției spirituale, precum și prin ciclurile fizice și emoționale, creează scenariul care stă la baza filmului vieții entității. Scenariu este bazat pe povestea lungă, plină de culoare, a vieții celui cunoscut de fiecare ca „Eu“. La acest al doilea nivel de catalizator, se generează o putere enormă prin simpla înțelegere că nu sunteți singuri, nici în suferință, nici în confuzie, ci fiecare este centrul preocupării, îngrijirii, iubirii și protecției a mai multor ființe care locuiesc în planele interioare ale planetei voastre. Fiecare entitate care trece prin porțile încarnării în existența de a treia densitate are trei asemenea prezențe. Ele pot fi caracterizate în moduri diferite. Acest instrument a fost învățat să le caracterizeze ca masculin, feminin și neutru sau androgin. Dar, pe lângă aceste entități pe care acest instrument le numește „îngeri“, se poate adăuga la grupul vostru de sprijin orice număr dintre cei care sunt atrași de energia voastră, speranțele voastre, idealurile și credința voastre sau lumina minunată și culoarea aprecierii voastre pentru frumusețe sau devotamentul vostru față de serviciu. Aceste entități nu pot ajuta direct la alegerea primului nivel de catalizator. Aceste entități nu pot lua decizii pentru voi în ceea ce privește stabilirea limitelor, alegerea opțiunilor, selectarea diferitelor detalii ale catalizatorului realității cotidiene. Cu toate acestea, dacă sunt amintite și incluse, aceste prezențe sunt capabile să energizeze forțele din jurul vostru pentru a oferi informații care vă vor ajuta în timp ce căutați să faceți alegerile pe care le-a provocat catalizatorul. Aceste forme interioare sunt forme create de cei care învață să iubească și să fie iubiți.

Când cereți ajutorul îngerilor și călăuzelor, este bine să începeți cu mulțumirea, cu lauda și cu încrederea în voi înșivă, în cei care vă ajută și în perfecțiunea a ceea ce, în aparență, este imperfect.

Al treilea nivel de catalizator este cel arhetipic. În acest nivel de catalizator se află cele mai puternice instrumente ale voastre care pot transforma starea de conștiință într-o stare de beatitudine chiar și atunci când vă confruntați cu ceea ce pare imperfect. La acest nivel de catalizator energiile sunt prea profunde, întunecate și lente pentru a reacționa la stimulul minții conștiente. De aceea pentru lucrul la acest nivel de catalizator, cea mai potrivită resursă este meditația. La nivelul arhetipic se experimentează prezența infinitului Creator. La acest nivel cineva devine o creatură a inimii, descoperind adâncimea interioară a sinelui și deschizându-se spre acea profunzime, pe care unul dintre poeții preferați ai acestui instrument a numit-o „magazinul de cârpe și oase a inimii“. 1 Într-adevăr, fiecare are cârpele și oasele, dinții și părul și amintirile despre cum le-ați câștigat și cum le-ați pierdut, iar aceste amintiri sunt înghesuite de-a valma în inimă până când energiile devin optime pentru curățarea gunoiului și scoaterea lui din viață, din memorie, din nevoia de a fi.

Cel numit T a pus o întrebare emoționantă în conversația premergătoare acestei meditații, descriind o zi de aur din viața lui, în care a simțit că a progresat că a înțeles. Această entitate s-a trezit a doua zi și a constatat că odată cu această nouă zi au apărut provocări de așa natură încât să înlăture acele sentimente de confort, seninătate și bucurie și să le înlocuiască, din necesitate, cu sentimente de limitare și separare. „Cum putem învăța să păstrăm acel sentiment de grație când apare catalizatorul următor?“ a întrebat această entitate și credem că aceasta este întrebarea asupra căreia ne vom concentra în finalul răspunsului nostru.

Ceea ce numiți viață pare să aibă un ritm foarte constant, de parcă ar fi prinsă între naștere și moarte, iar panglica care se derulează este lungă doar cât să se potrivească. Dar, experiențele unei vieți sunt doar parțial înscrise pe suprafața continuumului timp/spațiu pe care voi vă deplasați în interiorul încarnării. Jumătate sau chiar mai mult din ceea ce experimentați ca parte a unui prezent aparent continuu și neremarcabil, care se desfășoară constant înaintea voastră, este, de fapt, chemat din viitor sau din trecut de acele modele de gândire care se învârt în jurul întrebărilor despre „a iubi“ și “a fi iubit”. Una din întrebările puse este: „Putem lucra cu aceste provocări identificând chakra care suportă greul acestei provocări?“ iar răspunsul este parțial: „Da, aceste considerații sunt întrucâtva utile“. Cu toate acestea, am sugera că este necesară, de asemenea, pricepere și artă în a te deschide spre lumina dinăuntru sinelui, către speranța dinăuntru, către credința dinăuntru, astfel încât să existe o conștientizare tot mai puternică, pe măsură ce lucrați cu catalizatorul, că sunteți doar parțial o creatură a timpului și a spațiului. Într-o altă porțiune din sine, sunteți ființe nemărginite și nesfârșite, locuitori ai eternității care și-au dat sinelui daruri din viitor și din trecut cu care se hrănesc în momentul prezent, pentru că este nevoie de nuanțe, pentru lecțiile „a iubi“ și „a fi iubit“. Indiferent de centrii energetici afectați de provocările încarnării, lecțiile vor fi mereu despre iubire.

Pe măsură ce înțelepciunea se manifestă în viața cotidiană, ea produce o nouă înțelegere a ce este iubirea, într-o nouă și revigorantă înțelegere a ce înseamnă să împărtășești iubirea necondiționată. Pentru cei avansați în încarnare provocările sunt create de acceptarea ofertelor de iubire din partea altora. De multe ori un set de circumstanțe negative are drept cauză nevoia de a învăța lecția acceptării iubirii care vi se oferă. În aproape toate cazurile, cei orientați pozitiv învață mai ușor lecțiile oferirii iubirii decât cele ale acceptării iubirii adevărate, necondiționate și complete. Când rezistați iubirii adevărate perturbați modelele create de catalizatorul arhetipic și secundar.

În consecință, când analizați provocările catalizatorului, nu trebuie să vă concentrați asupra primului nivel ci să acordați timp procesării nivelului secundar și arhetipic ale catalizatorului. Acest lucru s-ar traduce, așa cum a spus cel numit Jim, în analiza acelor elemente care vă vin în minte atunci când atenția nu este captată de detalii; de exemplu când cineva conduce mașina sau se plimbă în natură. Pentru a apela la acele resurse arhetipice de informare, trebuie să meditați, invocând tăcerea sinelui, care permite acelei voci interioare să vă îndrume strălucind precum Luceafărul de Zi în inimă. Îngerii vă înconjoară cu zvâcniri de aripi tăcute, cu trâmbițele ridicate. Ei cântă acea osana de laudă și mulțumire care umple universul.

Magia acestei creații este în jurul vostru. Fiecare colț al realității voastre este plin de magie. Creația Celui infinit este la fel de receptivă la ființa voastră precum este entitatea de lângă voi și este poate mai conștientă de voi și cine sunteți cu adevărat decât orice entitate pe care o veți întâlni în iluzia fizică. Aceste entități (aceste plante, animale, elemente) au găsit modalități mai simple de a iubi și de a fi iubite decât există în a treia densitate, iar acel mod direct, intuitiv și fără ezitare de a iubi și de a accepta iubirea este o lecție utilă pe care o puteți oricând învăța de la vânt, de la ploaie, de la focul vetrei și de la țărâna propriului vostru trup. Cu cât sunteți mai capabili să fiți în unitate cu toate lucrurile, la acest nivel simplu, cu atât spiritul vostru va fi mai capabil să mențină acea vibrație de laudă, mulțumire și bucurie, care este starea continuă de conștientizare simțită de cei care locuiesc complet în interiorul creației unicului infinitului Logos.

Care este identitatea voastră? Păstrați prin intenție, de câte ori puteți, o parte din identitatea voastră în unitate cu totalitatea, cu tot ce căutați, cu tot ceea ce nu căutați, cu tot ce înțelegeți, cu tot ce nu înțelegeți, cu toți cei pe care îi aprobați și cu toți cei pe care nu îi aprobați. Nu vă cerem să ignorați catalizatorul vieții zilnice. Sperăm că veți participa într-atât încât să faceți erori nebunești. De ce sperăm că veți face erori? Deoarece, conform planului încarnării voastre, ați ales să învățați să decideți. La suprafață, este o decizie a unor detalii; la nivel secundar, este o decizie legată de iubire; la nivel arhetipic, este întotdeauna o decizie legată de natura și misiunea sinelui. Lăsați-vă să lunecați de-a lungul acestor nivele, neprețuind sau disprețuind un nivel mai mult decât altul, ci doar înțelegând că totul este ceea ce pare să fie și că nimic nu este ceea ce pare să fie și că ambele revelații vă pot ilumina.

Înainte de a părăsi acest instrument, reamintim că suntem gata, întotdeauna, să ne alăturăm meditației voastre, dacă ne cereți prezența. Sunt, precum am spus, multe entități care așteaptă invitația de a face parte din lumea voastră magică, din planul vostru de transformare. Este un plan bun. Ați ales bine cu toții. Ați ales, într-adevăr, o intensitate mare a catalizatorului, sperând atât să învățați, cât și să serviți, și fiecare se descurcă bine. Datorită naturii iluziei, există rareori o senzație de întregire sau de simetrie în existența zilnică, dar când ați găsit acel loc pentru prima dată, veți sta într-un spațiu minunat, în care, odihnindu-vă în iubire și în lumină, veți simți prezența Celui infinit.

În acest moment, vom transfera contactul celui numit Jim, pentru a putea răspunde întrebărilor rămase în mintea celor din acest grup. Mulțumim foarte mult grupului pentru această întrebare și lăsăm acest instrument în iubire și în lumină. Sunt Q’uo.

(Jim channeling)

Sunt Q’uo și vă salut în iubire și lumină prin acest instrument. Aveți alte întrebări în acest moment?

Mă gândeam la animalele mele de companie și, în general, la natura animalelor de companie și legătura lor cu oamenii din a treia densitate. Îmi amintesc că unele animale de companie sunt de a doua densitate, iar altele sunt la începutul sau la un nivel timpuriu al celei de a treia densități. Pe măsură ce a treia densitate este înlocuită de a patra, ne vor urma animalele noastre de companie în a patra densitate? Presupun că este o întrebare pe mai multe nivele, în sensul că nu sunt sigură cum funcționează a patra densitate și trecerea noastră în a patra densitate, dacă vom rămâne în a patra densitate pe această planetă sau vom merge pe alte planete care găzduiesc sau susțin entități de a patra densitate. Până la ce nivel sunt animalele de companie capabile să rămână cu noi? Există animale de companie, în densitățile mai înalte dincolo de a treia sau a patra?

Sunt Q’uo și îți înțeleg întrebarea, soră. Aceasta nu este o întrebare simplă pentru că scopul tuturor conștiințelor este întoarcerea la Creator. Pentru fiecare entitate există însoțitori, câmpuri de energie inteligentă care sunt sincronizate cu entitatea, în diverse etape ale evoluției sale. Dacă numim un câmp energetic „animal de companie“ sau „persoană“ depinde, desigur, de gradul de individualizare a acelui câmp energetic. Când complexul spiritual a fost trezit în orice câmp energetic, atunci apare ceea ce am numit complexul minte/corp/spirit. În iluzia voastră, de a treia densitate în care locuiți acum, aveți tovărășia celor pe care i-ați numit „animale de companie“. În multe cazuri, aceste entități, prin experiența îndelungată în tovărășia celor pe care i-ați numit stăpâni (unele animale au un singur stăpân altele mai mulți) dezvoltă capacitatea de a oferi și de a primi iubire. Acesta este factorul determinant pentru nivelul densității animalului de companie.

Pe măsură ce aceste entități devin tot mai capabile să aprecieze calitatea iubirii care constă în grija și hrana pe care le oferă stăpânii lor, ele învață să ofere înapoi iubire, astfel încât, dăruiesc și primesc apreciind natura echilibrată a iubirii pe deplin dezvoltate. Este cert că asemenea entități se apropie de absolvire și este puțin probabil ca ele să continue ca animale de companie, deoarece aceste entități sunt capabile să-și exercite liberul arbitru într-un mod care nu este posibil pentru o entitate de a doua densitate care își predă bunăstarea și dreptul de a alege, unei alte persoane. Este posibil ca aceste entități să continue ca însoțitori, relația cu foștii stăpâni maturizându-se deoarece armonia relației se bazează pe iubire. De multe ori, din relația anterioară animal de companie-stăpân se dezvoltă o relație elev-profesor. În întreaga creație există relații care împărtășesc cunoaștere, iubire, lumină și serviciu celor care au nevoie de ele, deoarece aceștia sunt factorii motivatori ai inteligenței. Astfel, puteți fi siguri că, atunci când iubirea a fost oferită și returnată, se creează o legătură care continuă de-a lungul multor densități.

Putem da mai multe detalii, soră?

Nu, mulțumesc. Apreciez răspunsul.

Sunt Q’uo și vă mulțumim, soră. Aveți o altă întrebare în acest moment?

Am o întrebare. La ultima meditație de channeling, am primit o energie puțin diferită de orice experimentasem până atunci, prin faptul că simțeam o cantitate enormă de energie și presiune a informației în spatele sursei de energie și, deși am vorbit cât de repede am putut, probabil că exprimam doar 10-15% din ceea ce aș fi putut exprima dacă aș fi putut vorbi suficient de repede. Mă întreb dacă ai putea să-mi spui ceva despre experiența aceea. Nu înțeleg ce a fost diferit în acea sesiune, poate o persoană specială în grup sau o energie deosebită care s-a întâmplat să se afle în spatele întrebării. Orice comentarii ar fi de ajutor.

Sunt Q’uo și îți înțeleg întrebarea, soră. Ciclul care influențează cel mai mult tipul de serviciu numit „channeling“ este ciclul adeptului, așa cum a fost numit de acest grup. Ciclul de optsprezece zile are forma undei sinusoidale, anumite zile fiind mai propice pentru astfel de activități. Pentru cineva care servește drept instrument sentimentul presiunii înseamnă disponibilitatea informațiilor. Când cineva este capabil să funcționeze ca instrument, lăsând deoparte drama personală, și este capabil să găsească ziua cea mai favorabilă în ciclul adeptului, în care are capacitate maximă de a primi informație, va observa că în acel moment informația pare să vină mai ușor și mai clar, nu se va chinui să definească conceptul, să aleagă cuvântul sau să descrie ceea ce se vede în fața ochiului interior. Această experiență lasă urme datorită intensității resimțite și poate fi programată pentru a ști când este disponibilă această capacitate.

Ai o altă întrebare, soră?

Doar o clarificare suplimentară și m-aș bucura să comentezi. Vorbind cu oamenii care au fost de față, am descoperit că experiența ascultării a fost afectată de numărul de cuvinte spuse care a făcut greu de înțeles mesajul, astfel încât cred că ar fi bine să învăț să îmbunătățesc acest serviciu, pentru a păstra claritatea, înlăturând generalitatea. Orice comentariu pe care îl puteți oferi este de ajutor.

Sunt Q’uo și îți înțeleg întrebarea, soră. Este asemeni unui schiorul luând curbele mai repede decât de obicei, simțindu-se inconfortabil la început dar devenind confortabil pe măsură ce îndemnarea îi creste. Deși ai exersat mulți ani pentru a servi ca instrument, prin muncă arta poate fi perfecționată. A învăța să disciplinezi tendința de a folosi prea multe cuvinte și a găsi inima conceptului și cuvântul perfect pentru a-l descrie este asemeni virajelor rapide pentru schior și te vei simți mai confortabil în sesiunile viitoare.

Ai o altă întrebare, soră?

Nu, mulțumesc. Aștept cu nerăbdare să nu mai deranjez urechile grupului nostru de meditație. Mulțumesc foarte mult.

Sunt Q’uo și, din nou, îți mulțumim, soră. Aveți o altă întrebare în acest moment?

Da, Q’uo, ai putea să ne spui cine din grupul vostru este cu noi în această seară? Ne puteți spune ce energii sunt cu noi în seara aceasta?

Sunt Q’uo și îți înțeleg întrebarea, frate. Noi Q’uo, suntem o uniune a complexelor de memorie socială care au avut experiență anterioară în comunicarea cu acest grup și care și-au împrumutat energiile pentru ca acest contact să fie posibil. Cei din Latwii au fost în contact pe termen lung cu acest grup, iar cei din Hatonn, care s-au alăturat ulterior principiului Q’uo, au inițiat primii contactul cu acest grup. Cei din Ra sunt un principiu călăuzitor sau o energie de ansamblu, care a făcut posibilă formarea grupului nostru prin amestecarea porțiunii lor de iubire și lumină, pentru a forma Q’uo cu Hatonn și Latwii. Acesta este nucleul Q’uo. Mai sunt și alți membrii ai Confederației Planetelor în Serviciul Unicului Infinitului Creator care s-au alăturat uneori acestui cerc de căutare, întrucât componența lui a necesitat elemente definite în aceste entități, unele dintre ele având nume iar altele nu.

Mai ai o întrebare, frate?

Nu, mulțumesc Q’uo.

Sunt Q’uo. Îți mulțumim, frate. Aveți o întrebare finală în acest moment?

Am una legată de cea a lui S. Când a fost formulat principiul, cum ați ales și care este energia legată de numele „Q’uo“?

Sunt Q’uo și îți înțeleg întrebarea, soră. Facem acest instrument să zâmbească. A trecut mult timp de când nu și-a văzut profesorul de limba latină din clasa a X-a. În limba latină, există cuvântul „quo“, care înseamnă cine, ce, unde, când. Am încercat să dăm acestui grup un indiciu despre cine suntem. Mai precis, am încercat să inspirăm acest grup să ne întrebe cine suntem. Eforturile noastre au fost neinspirate, acestui grup luându-le aproape doi ani pentru a întreba.

Asta pentru că nu am fost aici. De mult doream să știu acest lucru.

Sunt Q’uo. Poate că alegerea noastră ar fi putut fi mai interesantă. Am ales acest nume în speranța că unul dintre cele două instrumente își va aminti latina din liceu. Vom învăța în viitor să alegem nume mai interesante. Deocamdată, rămânem Q’uo și în acest moment vom mulțumi încă o dată pentru invitația în cercul de căutare.

Suntem Q’uo. Ne despărțim de instrument și de grup. Vă lăsăm, ca întotdeauna, în iubirea și în lumina unicului infinitului Creator. Adonai, prieteni. Adonai.


  1. William B. Yeats, Dezertarea animalelor de circ